Bucuresti, orasul care moare

Multa ipocrizie in manifestarile de ziua Bucurestiului! Cam ca la marile pomeni facute nu in memoria decedatului, ci pentru gloria urmasilor, mai marii Bucurestiului vor sa-si mimeze ostentativ dragostea pentru un oras care, altminteri, pare orice altceva decat un oras iubit si respectat.

Asta e, de fapt, marea drama a Bucurestiului: de multa vreme nu mai este un oras iubit, cam de pe vremea regilor Romaniei.

Cand a venit pentru prima oara in capitala tarii peste care urma sa domneasca, Carol I a fost socat de inapoierea orasului cu aspect de targ modest, desfundat si darapanat. Asa cum a schimbat fata Romaniei, asa a schimbat si fata orasului devenit in timp “micul Paris”, numai bun de distrus de catre comunisti.

Acestia, si in mod special Nicolae Ceausescu, l-au mutilat. Cartiere intregi pline de personalitate si farmec au fost rapuse pentru a face loc monstrilor de beton in frunte cu Casa Poporului. Periferiile orasului s-au extins galopant prin cartiere hade si cenusii, excrescente maligne care au sufocat incetul cu incetul adevaratul Bucuresti.

Urmele acestuia mai supravietuiesc doar pe alocuri, prin Cotroceni, intre Piata Romana si Televiziune sau pe la Gradina Icoanei. Marile interese imobiliare le vor rade insa in curand si pe ele, desavarsind sinistra opera de distrugere a orasului.

Si in timp ce dau pe banda rulanta avize pentru demolari si autorizatii de constructie pentru hidosenii de sticla si otel, edilii orasului emit ambitii mari pentru mutantul urban pe care il creeaza: Bucurestiul, oras turistic. Ce ironie amara!

Bucurestiul nu mai are cum sa fie oras turistic. O privire obiectiva ne arata rapid ca tot ce e interesant de vazut prin capitala Romaniei poate fi epuizat la pas in doua zile si doar infinitele blocaje din trafic pot impune o prelungire a sejurului. Pe masura ce imobiliarii isi vor atinge scopurile, dimensiunea turistica se va reduce si mai mult.

Daca Bucurestiul pierde din start orice competitie cu marile capitale turistice ale Europei, cu mult realism si putina grija orasul poate capata alte valente, ca destinatie cocheta de afaceri si un oras recunoscut pentru bogatia vietii de noapte, ma refer aici la cluburi diverse si interesante. Cu grija si realism orasul isi poate recapata personalitatea de care sa se bucure in primul rand bucurestenii si care sa le reda dragul de propriul oras.

Ce-ar insemna grija? In primul rand blocarea distrugerii cladirilor valoroase si oprirea proiectelor imobliare care mutileaza fata orasului. Santierul Cathedral Plazza este deocamdata inghetat, insa modelul ar trebui extins.

Apoi, este esentiala adoptarea unor reglementari care sa-i oblige, dar sa-i si ajute pe proprietari sa ingrijeasca fatadele cladirilor, o rigoare maxima la acordarea autorizatiilor de constructie, toleranta zero pentru derogarile de la PUZ si PUD. Dupa cum toleranta zero ar trebui sa existe pentru contraventiile care conduc la blocarea traficului, la poluare si murdarie. De-abia dupa aceea am putea incepe sa vorbim despre reconstructia orasului.

In final, am putea avea surpriza sa descoperim un oras daca nu cu adevarat frumos, cel putin ingrijit si iubit. Nu va fi niciodata Praga, dar nici nu trebuie lasat sa se transforme incet intr-un monstru. Deocamdata insa nu sunt semne ca s-ar intimpla ceva bun.

Sorin Oprescu este mult prea ocupat de curatenia din Primarie pentru a mai avea timp si pentru oras, cu exceptia catorva vizite demonstrative, cu presa dupa el. Primarii de sectoare fac mai mult politica si afaceri, decat administratie. Constructiile aberante continua, traficul e un iad, cainii vagabonzi sunt stapani, mizeria si praful domnesc nederanjate, o multime de strazi desfundate se scufunda in noroi la prima ploaie, iar altele astepta in zadar canalizare.

S-astepte, noi suntem ocupati cu aniversarile! Aniversam Bucurestiul, orasul care moare sub ochii nostri.
(Ioana Ene Sursa: Ziare.com )

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *